|
Autoritatea de gospodarirea apelor care emite actul de reglementare este:
Administratia Nationala « Apele Romane » Directia Apelor Prut
Str.Th.Vascauteanu nr 10 IASI
Tel 0232/218192 Fax 0232/213884
e-mail: avize@dap.rowater.ro
www.apeprut.ro |
Autorizatii necesare in domeniul gospodaririi apelor Direcţia Apelor Prut emite avize si autorizaţii de gospodărire a apelor si realizează controlul folosinţelor de apă, al lucrarilor construite pe ape, în condiţiile legii. Direcţia Apelor Prut poate acorda, la cerere, consultanţă tehnică pentru întocmirea documentaţiilor tehnice transmise spre avizare, în conformitate cu prevederile Legii Apelor si Ordinului nr 1141, publicat in Monitorul Oficial nr 21/2003. Avizul de gospodărire a apelor reprezintă actul ce condiţionează din punct de vedere tehnic si juridic finanţarea şi/sau execuţia obiectivelor noi de investiţie, dezvoltarea, modernizarea sau retehnologizarea unor procese tehnologice sau a unor instalaţii existente la lucrări construite pe ape sau care au legatură cu apele, cum ar fi: - lucrări de gospodărire si folosire a apelor (acumulări, alimentări cu apă, amenajări piscicole etc); - lucrări de apărare împotriva efectelor distructive ale apelor; - traversări de cursuri de apă cu poduri, linii electrice, linii telefonice, conducte, canale, etc; - depozite de deşeuri; - amenajări si instalaţii de extragere a agregatelor minerale din albiile cursurilor de apă etc. Documentaţiile tehnice de avizare trebuie întocmite de către unitaţile publice sau private abilitate de Ministerul Apelor si Protecţiei Mediului nr 277/1997. La docmentaţie vor fi anexate acordurile administratorilor eventualelor obiective afectate sau aflate în legatură directă cu obiectivul proiectat (administratorii reţelelor de alimentare cu apa si canalizare, linii electrice, telecomunicaţii, alte lucrări). In conformitate cu prevederile legii se interzice amplasarea în zona inundabilă a albiei majore de noi obiective economice sau sociale, inclusiv de noi locuinţe. Avizul de gospodărire a apelor are valabilitatea de doi ani de la emitere si poate fi reînnoit numai dacă se respectă integral prevederile documentaţiei pentru care a fost emis avizul iniţial. Autorizaţia de gospodărire a apelor reprezintă actul ce condiţionează din punct de vedere tehnic si juridic funcţionarea sau exploatarea obiectivelor noi, construite pe ape sau care au legatură cu apele de suprafaţă si subterane. Prin autorizaţie, utilizatorul de apă are urmatoarele drepturi: - de funcţionare a folosinţei de apă; - de evacuare a apei după utilizarea acesteia, în condiţiile prevăzute de lege; - de exploatare a nisipurilor si pietrişurilor; Autorizaţia de gospodărire a apelor se solicită de către beneficiarul obiectivului de investiţie pe baza unei documentaţii tehnice întocmite de către unităţi publice sau private abilitate de Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului. Această autorizaţie poate fi valabilă intre 1 şi 5 ani, în funcţie de categoria obiectivului şi nu exclude obligativitatea obţinerii autorizaţiei de mediu şi a altor autorizaţii şi avize prevăzute de reglementările legale în vigoare. |